Sculptor preocupat de poziţia acestui gen/mediu artistic faţă de alte domenii ale exploatării volumului şi materiei concrete ca realităţi spaţializate, în contextul unei estetici a disoluţiei graniţelor şi identităţilor dintre obiectul artistic şi obiectul uzual, de serie, ce poate fi integrat experienţei estetice doar prin suplimentări de semnificaţie. A dedicat în anii 90 (sec. XX) un ciclu extins de lucrări în lemn, material esenţialmente tradiţional, reprezentării unor obiecte banale, replicând printr-o ironie complexă esteticii duchampiene a deconstrucţiei obiectului estetic prin apelul la ready-made. Cele mai reccente lucrări se referă la corpul uman obiectualizat şi reformulat prin reducţii geometrizante şi aluziv simbolice. Elemente citate din repertoriul simbolismului universal - soarele, ochiul - guvernează regimul semnificării, reinstaurând relaţia cu câmpurile conotative dincolo de tensiunile autonomizate ale formalismului purist. Programul său, operând fie cu o figurativitate parodiant-mimetică sau cu reducţionisme simbolic abstractizante, este polemic.
Alexandra Titu
(Chișineu-Criș, Arad, 1963)
Studii academice:
1984 - 1988 - Conservatorul „George Enescu”, Facultatea de Arte Plastice, specializarea Sculptură, Iași;
2002 - Şcoala pentru Masterat şi Doctorat a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii din Pécs, Ungaria; titlul tezei Obiectul şi sculptura, conducător ştinţific - profesor emerit, sculptor István Bencsik; teza a fost publicată sub formă de carte în limba maghiară “Tárgy és szobrászat” la Editura Idea Design & Print, Cluj-Napoca, 2002; Traducerea în limba română Obiectul şi Sculptura, editată de Fundaţia Triade, Timişoara, 2003;
2003 - Diploma de Doctor of Liberal Arts echivalată cu Diploma de doctor în domeniul artelor vizuale.
Activitate profesională:
1988 - 1990 - Artist Plastic la Intreprinderea „Marmura” Simeria, Hunedoara;
1990 - 1999 - Profesor de sculptură-desen la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, Arad;
1996 - 1999 - Activează în regim de plată cu ora la Universitatea de Vest, Facultatea de Arte, secţia Sculptură;
din 1999 - Director programe la Facultatea de Arte Plastice, specializarea Sculptură.
- Cadru didactic titular la Universitatea de Vest, Facultatea de Arte (sculptură) lector din 1999, conferenţiar din 2008.
Membru al unor organizații artistice:
din 1996 - Membru în consiliul de administraţie al Filialei Arad al Uniunii Artiștilor Plastici;
din 1991 - Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Arad;
din 1995 - Membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti (A.I.A.P - Paris);
dn 1999 - Membru al Societăţii de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în domeniul Artelor Vizuale - VISARTA;
din 2013 - Membru al Comisiei Naţionale pentru Monumente de For Public.
Expoziţii personale:
1988 - Galeriile Trianon, Uniunea Artiștilor Plastici, Iaşi;
1990 - Galeria Arta, Uniunea Artiștilor Plastici, Arad;
1991 - Symbole, Galeria Ildikó Risse, Weßling, Germania;
1993 - Galeria Helios, Uniunea Artiștilor Plastici, Timişoara;
- Galeria Uniunii Artiștilor Plastici, Oradea, Bihor;
1994 - Galeria de Artă, Muzeul de Artă, Sfântu Gheorghe, Covasna;
1995 - Centrul Cultural al Republicii Ungare, Bucureşti;
1996 - Urme, Galeria Naţională Delta, Uniunea Artiștilor Plastici, Arad;
- Institutul Slovac, Bucureşti;
1997 - Recuperarea Kitschului Galeria First, Timişoara;
1999 - Muzeul Erkel Ferenc, sala Dürer, Gyula, Ungaria;
2001 - De Familie, Galeria 28, Timișoara;
2002 - Fragmente, Galeria Melnikow, Heidelberg, Germania;
2004 - Obiectul şi sculptura, Galeria fundaţiei Interart Triade, Timişoara;
- Întâlniri, Institutul Slovac din Budapesta, Ungaria;
2005 - Contraste, Muzeul Corvin János, sala Dürer, Gyula, Ungaria.
2007 - Amprente, Galeria Calina, Timişoara;
- Galeria Jelen, Arad;
- Artişti din Arad, Muzeul Municipal Agadir, Maroc, ;
2009 - 3xArad, Galeria Plzeň, Plzeň, Cehia;
2010 - Contacte, Galeria Mezotur, Mezőtúr, Ungaria;
2013 - Urme 50, expoziţie retrospectivă, Muzeul de Artă, Arad.
Expoziţii de grup şi colective (selecţie):
1988 - Bienala de pictură şi sculptură, Sala Dalles, Bucureşti;
- Bienala de Sculptură Mică, Galeria Arta, Arad;
1989 - 2013 - Salonul de Artă, Arad;
1990 - Filiala Uniunii Artiștilor Plastici Arad la Békéscsaba, Ungaria;
1991 - Bienala de Sculptură Mică în bronz, Galeria Orizont, Bucureşti;
- Medium 2, Sfântu Gheorghe, Covasna;
1992 - Expoziţia Pământul, Muzeul de Artă, Timişoara;
- Arta anilor’ 80, Muzeul de Artă, Arad;
1993 - Expoziţia Fondazione Sinaide Ghi, Roma, Italia;
- A II-a Expoziţie Internaţională de Grafică, Győr, Ungaria;
- Bienala Internaţională de Sculptură, Toyamura, Japonia;
1993, 1994 - Expoziţie Internaţională de Miniatură, Stockholm, Suedia;
1994 - Art unlimited s.r.l., Muzeul de Artă, Arad;
- Medium 3, Sfântu Gheorghe, Covasna;
- 01010101… expoziţie, Muzeul Național al Ţăranului Român, Bucureşti;
- Expoziţia Iepurele, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Bucureşti;
- A III-a Bienală Internaţională Desen de Sculptor, Budapesta, Ungaria;
- Expoziţia 100 X, Galeria Uniunii Artiștilor Plastici, Târgu- Mureş;
- Expoziţia Grup’ 81, Centrul Cultural Român, Viena, Austria;
1995 - Copacul, ediţia a III-a Galeria Naţională Delta, Arad;
- Mărturisiri despre linie, Galeria Vigadó, Budapesta, Ungaria;
- Oriens’ 95, Békéscsaba, Ungaria;
- A XII-a Bienală Internaţională de Sculptură Mică, Murska Sobota, Slovenia;
1995, 1997, 1999, 2001, 2003 - Salonul Naţional Bienal de Desen, Galeria Naţională de Artă Delta, Arad;
1996 - A XII-a Bienală Internaţională de Desen, Cleveland, SUA;
1996, 1998, 2000, 2002 - Salonul Naţional Bienal de Sculptură Mică, Galeria Naţională de Artă Delta, Arad;
1997 - A V-a Trienală a Tinerelor Talente, Charleroi, Belgia;
- Libertatea de mişcare, Muzeul judeţean, Bistriţa-Năsăud;
- Filiala Uniunii Artiștilor Plastici Arad la Kaposvár, Ungaria;
- Filiala Uniunii Artiștilor Plastici Arad la Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, Bihor;
- Salonul bănăţean Pro Arte, Muzeul de Artă, Timişoara;
1998 - Filiala Uniunii Artiștilor Plastici Arad la Rimini, Italia;
- Expoziţia asociaţiei artistice central europene „Fényműhely”, Galeria Pince, Budapesta, Ungaria;
- Om - Man - Ember, Muzeul Judeţean, Bistriţa-Năsăud;
1998, 2002, 2005 - Trienala Internaţională Mini-Print, Tokyo, Japonia;
1999 - Expoziţia grupului „Zece”, Centrul Cultural Român, Budapesta, Ungaria;
- Expoziţia cadrelor didactice de la Facultatea de Arte Timişoara la Centrul Cultural Român, Budapesta, Ungaria;
2000 - Expoziţia filialei Uniunii Artiștilor Plastici Arad, Forum für Kunst, Heidelberg, Germania;
- Ritual pentru setea pământului, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Bucureşti;
2000 - 2013 - Salonul Artelor Vizuale, Timişoara;
2001 - Itinerance, Espace Belleville, Paris, Franța;
- Actualitatea paradigmei Brâncuşi, Galeria Fundaţiei Interart Triade, Timişoara;
- Bienala Internațională de Artă, Sharjah, Emiratele Arabe Unite;
- Trienala Internațională de Sculptură Mică, Murska Sobota, Slovenia;
- Festivalul Internațional al Artelor Grafice, Cluj-Napoca;
2002 - Expoziţia Homunculus, Galeria Melnikow, Heidelberg, Germania;
2003 - Expoziţia Madonna, Galeria Melnikow, Heidelberg, Germania;
2004 - Sculptură 40, Sala Mare, Galeriile Uniunii Artiștilor Plastici, Cluj-Napoca;
- Quadrienala Internaţională de sculptură, European Space, Riga, Letonia;
2004, 2005 - Expoziţia Arta fără frontiere (Proiect Phare CBC), Galeria de Artă, Orosháza, Ungaria;
2005 - Expoziţia bienală XXXIV ALFFÖLDI TÁRLAT, Muzeul Munkácsy Mihály-Békéscsaba, Ungaria;
- Bienala Internaţională de Artă, Arad;
2006 - Scena şi / în Artele Vizuale, Teatrul Naţional, Timişoara;
- Eastern Neighbors-Romania, Centrul Cultural Babel, Utrecht, Olanda;
2007 - Sculptură contemporană românească, Muzeul Ianchelevici, La Wallonie, Belgia;
2007, 2009, 2011 - Bienala Internaţională de artă Meeting Point, Arad.
Lucrări de artă monumentală:
1992 - Pieta (piatră), Biserica Catolică Ţipar, Arad;
1996 - Semn (piatră), Parcul Spitalului Clujeana, Cluj-Napoca;
- Legendă (piatră), Parcul Primăriei Zalkod, Ungaria;
2000 - Semn (marmură), Hotelul balnear „Diamant”, Dudince, Slovacia;
2001 - Moise Nicoară (bust, bronz), Liceul „Moise Nicoară”, Arad;
2002 - Sfântul Ladislau (bust, piatră artificială), Primăria Zalkod, Ungaria;
- Csiky Gergely (bust, piatră artificială), Grupul şcolar „Csiky Gergely”, Arad;
2003 - 200 ani de la aşezarea slovacilor la Nădlac (relief, bronz), faţada Bisericii Evanghelice Nădlac, Arad;
2005 - Semn pentru Triade (marmură), Parcul de Sculptură „Pepiniera Triade”, Timişoara.
2008 - Fabian Gabor (bust, bronz, 90cm/h), postament andezit roşcat (180cm/h), Biserica Reformată, Arad (centru);
2009 - Sf. Ghizela, (bust, bronz, 80cm/h), postament andezit roşcat (160cm/h), Biserica Catolică, Gai, Arad;
- Aurel Cosma (bust, bronz, 80 cm/h), postament granit (160 cm/h), Parcul Central, Timişoara;
- Mihai Godo (bust, bronz, 100cm/h), postament andezit roşcat (160cm/h), Biserica Catolică Dorobanţi, Arad;
2010 - Pieta, compoziţie piatră (210 cm/h), Schwarzenthonhausen, Germania;
2012 - 200 ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii Evanghelice din Nădlac (compoziţie nonfigurativă, bronz, 100cm/h), postament andezit roşcat (160cm/h), Nădlac, Arad;
- Salacz Gyula (bust, bronz, 90cm/h), postament andezit roşcat (170cm/h), Arad.
Distincții:
1999 - Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru sculptură;
- Premiul fundaţiei ART din Constanţa pentru sculptură (pentru lucrările expuse la „Salonul anual de Artă”, Arad);
2000 - Premiul Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Arad pentru sculptură (pentru lucrările expuse la „Salonul anual de Artă”, Arad).
2005 - Premiul „Kós Károly” pentru restaurare al Asociaţiei Lajos Kelemen din Cluj-Napoca;
- Premiul Ministerului Culturii din Ungaria pentru lucrările prezentate la expoziţia XXXIV ALFÖLDI TÁRLAT - Békéscsaba, Ungaria;
2007 - Premiul de excelenţă la secţiunea Arte vizuale cu prilejul „Galei Excelenţei Arădene”, ediţia a III-a;
2008 - Premiul pentru restaurare (Sf. Treime Arad), oferit de Uniunea Artiștilor Plastici Arad, Primăria Arad, Consiliul Judeţean Arad.