COMENTARIU CRITIC


        Începând cu 1962 este preocupat de construcția unor modele cinetice în care converg explorări științifice la un nivel conceptual original și o deschidere estetică asupra realității. Conceptele sale decurg din studiile asupra mișcării, dar aspectul funcțional al căutărilor depășește cadrul neoconstructivist și modelul neoavangardist deopotrivă. Studiul mișcării vântului, al căderii libere, al raportului dintre forța gravitației și forțele de inerție, îl conduc spre experimentarea unor soluții formale (Girocordul, model prim, original, al unei roți cu propulsie gravitațională, moriști pentru exploatarea forței eoliene, culminând cu studiul pentru un perpetuum mobile). Forma minimală a obiectelor, ca și a ambienturilor propuse, condensează informația științifică empirică și deschiderile spre marile teme ale culturii europene, postrenascentiste şi moderne.

Alexandra Titu
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE

    (Iaşi, 1930 - 2005)

    Studii academice:
    1947 - 1950 - Academia de Belle-Arte/Institutul de Artă, Iaşi;
    1950 - 1952 - Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca.

    Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
    Membru al Association Internationale des Arts Plastiques
     


    PROIECTE

    Expoziții personale:
    1970, 1972, 1974 - Galeria Apollo, București.

    Expoziții de grup:
    *Participă cu lucrări de grafică la principalele manifestări naționale și internaționale de grafică, de șevalet și de carte.

    Distincții:
    1957 - Premiul al II-lea la Festivalul Tineretului de la Moscova;
    1958 - Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru grafică și șevalet;
    1959 - Medalia de Aur la Concursul Internațional Pacea lumii, Leipzig;
    1968 - Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, București;
             - Laureat al Concursului Cele mai frumoase cǎrți ale anului 1968 pentru ilustrații la Amintiri din copilărie de Ion Creangă;
    1969 - Premiu la Concursul Cele mai frumoase cărți ale anului 1969;
    1971 - Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă;
    1978 - Premiul pentru Ilustrații la volumul 1907 de Tudor Arghezi, în cadrul Concursului Internațional Cele mai frumoase carți ale lumii, Leipzig;
            - Premiul pentru Ilustrații de Carte la: Mânzul de Vânt de Petre Ghelmez, Jucării pentru Lily de Ionel Teodoreanu, Băiatul și Pădurea de Petre Ghelmez și Pe drumuri de munte de Calistrat Hogaș;
    2001 - Premiul Național pentru ilustrație de carte la Poezii de A.Lamartine si Corbul de Edgar Allen Poe;
    2005 - Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler.
     


    BIBLIOGRAFIE

    Barbosa, Octavian, Dicţionarul artiştilor români contemporani, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976.
    Fundația Culturală META, Un secol de sculptură românească. Dicționar A-D, Colecția SINTEZE, Editura META, 2001, pp. 41 - 42.
    Prut, Constantin, Dicţionar de artă modernă, Editura Albatros, Bucureşti, 1982.

    Grigorescu, Dan, Idee şi sensibilitate. Direcţii şi tendinţe în arta contemporană românească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1991.
    Hăulică, Dan, Constantin Baciu, în „Secolul 20”, nr. 4, 1975.
    Titu, Alexandra, Experiment în arta românească după 1960 / Experiment in Romanian Art since 1960, catalog, Centrul Soros pentru Artă Contemporană, Bucureşti, 1997.

    Surse web:
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Baciu