COMENTARIU CRITIC


           Una dintre cele mai originale personalităţi ale sculpturii româneşti contemporane, Marcel Scutaru s-a afirmat de-a lungul timpului printr-un univers inconfundabil de forme selectate din real şi transfigurate prin intervenţie artistică. Nu sunt multe aceste forme, dar percutante şi redundante în creaţia sa: incinta, casa, cuşca, pasărea, spaţiul claustrant, cuplul, personajul antropomorf surprins în ipostaze existenţiale limită. Puţin atras de monumental, mai degrabă de dimensiunile de atelier ale lucrărilor, sculptorul nu se lasă intimidat de nici un material, de la cele clasice la cele neconvenţionale, până la utilizarea obiectelor ready made. 
Astfel, Marcel Scutaru parcurge cu naturaleţe tehnicile clasice, modelajul şi cioplirea şi găseşte inepuizabile resurse expresive în instalaţie sau colajul de obiecte tridimensionale. 
           Sculptura şi instalaţia lui Marcel Scutaru se ancorează echilibrat, fără salturi bruşte, şi în tradiţie şi în (post)modernitate. Preia teme religioase, cu transparente aluzii la scene şi personaje biblice, se inspiră din simboluri arhetipale, rămânând însă ataşat timpului său şi transmiţând subtile emoţii privirii. 


Luiza Barcan (2014)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE

    (Arad, 1963)

    Studii academice:
    1986 - 1992 - Academia de Artă, secţia Sculptură, prof. Horia Flămând şi prof. Vasile Gorduz, Bucureşti;
    1993 - 1994 - Academia de Arte Plastice, secţia Sculptură, prof. Michelangelo Pistoletto, bursa Herder, Viena, Austria;
    din 2009 - Doctorand la Universitatea de Arte cu tema Sculptura de for public, Bucureşti.

    Activitate profesională:
    din 1992 - Cadru Didactic la Universitatea de Arte, Bucureşti.

    din 1996 - Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România
     


    PROIECTE

    Expoziţii personale:
    1994 - Cina (cu George Balint - compoziţie muzicală, Carolina Romila - voce), Academia de Arte Plastice, Viena, Austria;
    1997 - (re)întîlnire (cu Elena Scutaru - grafică, Adina Dumitrescu - compoziţie muzicală, Marius Bădăruţă - flaut), Galeria Muzeului Literaturii Române, Bucureşti;
    2013 - Forme empatice, împreună cu Elena Scutaru, curator: Raluca Băloiu, Galeria Galateea, Bucureşti;
             - Chip şi Aripi, împreună cu Elena Scutaru, curator: Mădălina Mirea, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, Ilfov.
     
    Expoziţii de grup (selecţie):
    1993 - Expoziţie profesori - studenţi, Galeria Academiei de Arte Plastice, Viena, Austria;
    1995 - Scultura da passeggio (acţiune stradală şi film video la iniţiativa lui M. Pistoletto);
    1996 - Nostalgia portretului, Galeria Eforie, Bucureşti;
             - Expoziţia de Plastică Mică, Galeria Orizont, Bucureşti;
             - L’espacevision, World Trade Plazza (hotel Sofitel), Bucureşti;
    1997 - Portretul ca peisaj interior, Galeria de Artă a Municipiului Bucureşti;
             - DEBUT ’97, ArCuB, Bucureşti;
    2000 - Festivalul Internaţional Art dans la ville, St. Etienne, Franţa;
    2005 - Trecere, Galeria Galateea,Bucureşti, Festivalul Internaţional Cowparade, Bucureşti;
    2007 - Sculptură mică, Muzeul de Artă Contemporană, Galaţi;
             - Salonul de sculptură, Galeria Apollo, Bucureşti;
    2008 - Idei mici pentru un oraş mare, proiect al revistei „Arhitectura” în cadrul B.A.B., Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti;
    2010 - Salonul de Sculptură Mică, a 58-a ediţie, Omagiu lui O. Maitec, Galeria Orizont, Bucureşti;
             - Arte în Bucureşti, ediţia I Oraşul, Galeria Simeza, Bucureşti;
    2011 - Arte în Bucureşti, ediţia a II-a, Galeria Căminul Artei, Bucureşti;
             - Salonul de Sculptură Mică, Galeria Simeza, Bucureşti;
    2012 - Arte în Bucureşti, ediţia a III-a, Galeria Căminul Artei, Bucureşti;
    2013 - Identități (in)formale, expoziţie de ceramică, curator: Raluca Băloiu, Galeria Galateea, Bucureşti;
    2014 - Salonul de Grafică şi Sculptură, Galeria Simeza, București.

    Participări la concursuri:
    1996 - Premiul I la Concursul de monument Târgovişte - istorie şi spiritualitate (coautor), Târgovişte, Dâmboviţa;
    1997 - Premiul I la Concursul de monument - Câmpina (coautor);
            
    - Proiect Selecţionat la Concursul de monument în memoria eroilor din dec. ’89, Bucureşti;
    2004 - Menţiune la Concursul pentru ridicarea Monumentului Marii Unirii (coautor), Arad;
    2007 - Participare la Concursul pentru ridicarea Monumentului Marii Unirii, Arad.
     


    BIBLIOGRAFIE

    Vlasiu, Ioana (coord.), Dicţionarul sculptorilor din România. Secolele XIX-XX, vol. II, Lit. H-Z, Editura Academiei Române, Bucureşti, pp. 273-274.

    Surse web:
    http://www.arttouse.ro
    http://www.arhitectura1906.ro
    http://www.nettime.org
    www.cuvantul.ro/
    http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica