COMENTARIU CRITIC


          Un debut de excepție - Iulian Olariu 
          Prima expoziție a lui Iulian Olariu ne introduce în universul unei opere a cărei coerență stilistică se fundamentează pe claritatea programului teoretic. Prezent în manifestările colectiveși în câteva foarte interesante expoziții de grup, din 1985 (anul 
absolvirii secției de sculptură a Institutului de arte plastice „Nicolae Grigorescu”, din București) tânărul sculptor se remarcă prin capacitatea de a îmbina convingător, un limbaj figurativ de intensă și nuanțată expresivitate, și formele sintetice, semnele ce reduc la maximum ecoul realității, tipic sistemelor simbolice. Deseori, obiectele complexe pe care le construiește evident ca pe asemenea semne, marcând repere într-un flux temporar și spațial ce se întâlnesc aici ca realități culturale articulează din morfologii severe, citând arhitectura funerară a celor mai vechi civilizații, și din reprezentări umane elocvente Tratarea figurii omenești implică la rândul său, Aluzii la un patrimoniu cultural a cărui bogăție a fost filtrată selectiv. Îmbinare de finețe analitică și de arhaism, de hieratic și de interpretare plastică degajată, aceste obiecte ca și întregul univers creat de artist funcționează tocmai prin evocarea foarte puternică a unor lumi arhaice, guvernate de legi severe și imuabile, și având ca mobil devenirea spirituală, și, pe de altă parte, prin detașarea implicită de modurile de funcționare ale acestor universuri culturale. Totuși, relația dintre opera artistului cu viziune definitoriu modernă și patrimoniul cultural la care se referă sunt esențial diferite de citat. 
          Utilizarea unor scheme constructive, a mkodurilor de a integra figura într-un complex plastic și simbolic mai amplu, asocierea culorii, antiteza dintre rafinat și brutal, între materialele prețioase și cele derizorii și perisabile, urmăresc dincolo de efectul vizual imediat, să atingă nucleul semnificațiilor, necesitatea interioară ce face să opereze un anume tip de limbaj, și dă tonalitatea unei culturi. De fapt, artistul caută, apelând la modelul marilor sisteme simbolice tradiționale, să refacă diferența dintre valoarea estetică și valorile morale și filosofice ale imaginii artistice. Mobilul experimentelor sale trece permanent din colo de premisa gratuității și jocului, ca și dincolo de premisele pur tehniciste implicate, în viziunea avangardistă despre experiment. Iulian Olariu face parte dintre tinerii artiști care redescoperă cu entuziasm că dincolo de experiența captivantă a lumii trăită la nivel senzorial și dincolo de captivanta problematică a limbajului artistic în sine, arta are straturi de semnificație mai adânci, mai ample și în sens filosofic, mai angajate. 


Alexandra Titu
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE

    (Gătăia, Timiş, 1922 - 1991)

    Studii academice:
    1951 - Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, România.
     


    PROIECTE

    Expoziţii personale:
    1957, 1959, 1964, 1966, 1972 - Bucureşti, România.

    Expoziţii de grup:
    1955 - Expoziţie de artă românească, Helsinki (Finlanda) şi Varşovia (Polonia);
    1956 - Expoziţie de artă românească, Viena (Austria), Praga (Polonia), Berlin (Germania);
    1959 - Expoziţia de artă românească, URSS;
    1960 - Bienala de la Veneţia, Italia;
    1962 - Expoziţie de artă românească, Havana, Cuba;
    1963 - Expoziţie de artă românească, Bulgaria;
    1964 - Expoziţia anuală de stat, Bucureşti, România;
             - Expoziţie de artă românească, China;
    1970 - Expoziţie de artă românească, Varşovia, Polonia.

    Lucrări monumentale:
    1971 - Elegie spaţială (oţel inoxidabil), Parcul „23 august”, Bucureşti, România.

    Lucrări în colecții publice:
     - Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti, România;
     - Muzeul de Artă Vizuală, Galaţi, România;
     - Muzeul de Artă, Timişoara, România.
     


    BIBLIOGRAFIE


    Vlasiu, Ioana (coord.), Dicţionarul sculptorilor din România. Secolele XIX - XX, Vol. II, Lit. H - Z, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012, p. 176.

    Surse web:
    http://artindex.ro/2012/05/16/olariu-iulian/