COMENTARIU CRITIC


        Afirmat în cadrul grupului constructivist timişorean, susţine un program complex de renovare culturală, la nivel formal şi al educaţiei estetice. Demersul său, la început purist, bazat pe o riguroasă analiză formală, integrează treptat temele de meditaţie şi strategiile de extensie ale procedeelor de configurare, tipice mişcării Fluxus, şi conceptualismului. După principiile constructive ale formei, el îşi focalizează atenţia asupra principiilor operante ale naturii. Conduce o serie de experimente de tip happening în natură, cu elevii şi studenţii timișoreni. În atelierul său, laborator, urmăreşte evoluţia unor culturi vegetale. Floarea soarelui, conopida, fasolea devin temele unor serii de imagini complexe, cuprinzând pagini de jurnal, lucrări de grafică, fotografie, film, diapozitive, al căror nucleu spaţial (şi semnificativ) îl constituie chiar culturile în cauză. De-a lungul întregii creaţii, care utilizează cu dezinvoltură diverse media, ca instrumente adecvate complexelor sale mesaje, realizează obiecte fie de tip constructivist, (culminând în 1969 cu proiectul comun al grupului 1.1.1., Turnul informaţional) fie cu caracter complex, tinzând spre instalaţie. Realizează o serie de happenings şi performances, în care propriul trup, ca senzor selectiv sau ca interpret de situaţii simbolice, se situează în centrul experimentului/experienţei. Colaborează la diverse manifestări multimedia ale grupului Sigma (al cărui membru fondator este, alături de Constantin Flondor şi Doru Tulcan. Amintim Multivision, instalaţie cu proiecţii de film).

Alexandra Titu
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE

    (Răcăștie, Hunedoara, 1930; emigrează în Germania în 1980)

    Studii academice:
    1957 - 1962 - Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca;

    Activitate profesională:
    1962 - 1970 - profesor la Liceul de Arte Plastice din Timișoara;
    1970 - 1981 - Lector Universitar la Facultatea de Construcții.

    din 1964 - Membru al filialei din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici;
    1966 - 1967 - Co-fondator al Grupului „1. 1. 1.” (primul grup experimental din România);
    1969 - 1978 - Membru al Grupului Sigma (alături de Flondor, Elisei Rusu, Ion Gaiţa, Doru Tulcan şi matematicianul Lucan Codreanu), Timișoara.
     


    PROIECTE

    Expoziții personale:
    1990 - Galeria din Weissenhof, Heilbronn, Germania;
    1999 - O encefalogramă politico-ecologică, Performance Festival, Zona 3, Timişoara;
    2001 - Autoportretul în arta contemporană românească, Muzeul de Artă, Timişoara;
    2005 - Drumuri la răscruce, Galeria ArTe, Bucureşti;
    2009 - The Self Punishing One, Palatul Mogoșoaia, Ilfov;
             - Palatul Bánffy, Cluj-Napoca;
    2011 - Măscăriciul emigrant, Galeria Quadro, Cluj-Napoca;
    2012 - Muzeul de Artă din Timișoara;
             - De Natura Rerum, Johnen Galerie, Berlin, Germania;
    2013 - Note dintr-un caiet de studiu, Sala Baroc, Muzeul de Artă din Timișoara.

    Expoziții de grup:
    1962 - 1968 - Salonul Anual de Artă, Timişoara;
    1965 - 1968 - Saloanele anuale de artă, cu Grupul 1.1.1.;
    1968 - Cinci Artişti Timişoreni, Sala Kalinderu, Bucureşti;
             - Bienala de Arte decorative, Milano, Italia;
    1969 - Bienala constructivistă Elemente+Prinzipen, Nürnberg, Germania;
             - Nürnberg Biennale für konstruktive Kunst (împreună cu grupul 1.1.1.), Germania;        
    1970 - Expoziţia de pictură, sculptură și grafică a artiştilor din Timişoara, Sala Dalles, Bucureşti;
             - Centrul Cultural al Studenților, Timişoara;
             - Galeria Uniunii Artiștilor Plastici, Timişoara;
    1971 - Arta românească contemporană, Richard Demarco Gallery Edinburgh, Scoția;
    1973 - Cibinium festival, Sibiu;
    1974 - Săptămâna artelor plastice, UNESCO;
             - Arta gonflabilă, Galeria Bastion, Timişoara ;
             - Artă şi energie, Galeria Nouă, Bucureşti;
    1975 - First Leonardo Action, Parcul Central, Timişoara;
             - Arta și orașul, Galeria Nouă, București;
    1976 - Second Leonardo Action, Parcul Central, Timișoara;
    1977 - Third Leonardo Action, Parcul Central, Timișoara;
    1978 - Studiul I, Galeria Bastion, Timişoara;
             - Fourth Leonardo Action, Parcul Central, Timișoara;
    1981 - Studiul II, Galeria Bastion, Timişoara;
    1985 - Festivalul Internaţional de Sculptură „Forma Viva”, Iugoslavia;
    1991 - 1992 - Creaţie şi sincronism european;
                        - Mişcarea artistică timişoreană în anii ’60-’70, Galeria de Artă, Timişoara;
    1991 - 1993 - Schöpfung und europäischer Synchronismus. Temeschwarer Künstlerbewegung der '60-'70 Jahre, Muzeul de Artă, Timişoara și Galeria Artexpo, Bucureşti;
    1995 - Bienala de la Veneţia, Italia;
    2001 - Selbstbildnis in der zeitgenössischen rumänischen Kunst, Timişoara;
    2009 - Derjenige, der sich selber bestraft, Bucureşti și Timişoara;
    2013 - „Palatul Enciclopedic”, a 55-a ediție a Bienalei de la Veneția, Italia.

    Performance:  
    1972 - Oraş-ambient natural, râul Timiş, Timişoara;
    1973 - Benzi tensionate peste Timiş, râul Timiş, Timişoara;
    1974 - Acţiune pentru Săptămâna artelor plastice UNESCO, Galeria Bastion, Timişoara;
             - Încoronarea ca rege cu gheare, atelierul artistului, Timişoara;
    1976 - Membrane, Pădurea Verde, Timişoara;
             - Acţiune, malul Timişului, Timişoara;
    1977 - Mătura, păzitor cu inima de smirghel, masa de lucru a artistului, Timişoara;
    1978 - Instalaţie Leonardo, spectacol pentru public, Parcul Central, Timişoara;
             - Al căror cap se rostogoleşte pe sine-omul-funie sau în funie, atelierul artistului, Timişoara;
    1979 - Am trăit cu o plantă de foarea-soarelui 130 de zile, Sala Kalinderu, Bucureşti;
             - Neuer Weg înotând prin buzunarul pantalonului muncitoresc, atelierul artistului, Timişoara;
             - Eternitate-zeama murelor de revelion, Gârda de Sus, Munţii Apuseni, Alba;
             - Sunt liniştit, sunt mândru că trăiesc în această
    epocă…deci trebuie să mă odihnesc, să nu mă agit, căci mâine iarăşi nu avem nici o posibilitate, muntele Semenic, Banat;
    1980 - 1981 - Acţiuni cu lumânări, grădina artistului, la râul Timiş, Timişoara;
    1981 - Deschiderea expoziţiei personale Sorin Dumitrescu, Galeria Pro Arte, Lugoj, Timiș;
    2002 - Speech, Performance Festival Zona 4, Timişoara.
     


    BIBLIOGRAFIE

    Fundația Culturală META, Un secol de sculptură românească. Dicționar A-D. Colecția Sinteze, Editura META, 2001, pp. 60 - 61.

    Babeţi, Coriolan, Andrei Pleşu, Mihai Iapir, Dan Hăulică, Gheorghe Vida, Studiul II, catalog, Timişoara, 1981. 
    Barbosa, Octavian, Konstructive Kunst Elemente und Prinzipen, catalog, Bienale Nurnberg, 1969.
    Demarco, Richard, Anna Christina, Anastasiu, Cordelia Oliver, Romanian Art Today, Edinburgh, catalog, 1971.
    Drişcu, Mihai, catalogul expozitiei Arta şi Oraşul, Bucureşti, 1974.
    Mocanu, Titus, Coriolan Babeti, Andrei Pleşu, catalog Studiu I, Timişoara, 1978.
    Pintilie, Ileana, Ştefan Bertalan, Creaţie şi sincronism european, catalog, Timişoara, 1991.
    Schilru, Eugen, Cinci Artişti din Timişoara, catalog, 1960.
    Titu, Alexandra, Experiment în arta românească după 1960, Centrul Soros pentru Artă Contemporană, București, 1997.