TRĂISTARU, Mirela




Telefon:


0744.200.350
 

Pagină web:


www.mirelatraistaru.com
 

Adresă galerie:


Strada Kiseleff, nr. 51, ap. 2, București, sector 2, România
 

Adresă mail:


mirela_traistaru@yahoo.com
 




COMENTARIU CRITIC


        Chiar dacă, la o privire superficială, Mirela Trăistaru poate fi ușor trecută în rândul pictorilor, adică asociată din principiu bidimensionalului, în realitate problema ei  majoră vizează proliferarea spațiului, extensia lui atât spre volumetrie, cât și spre cea de-a patra dimensiune, aceea temporalo-cinetică.                 
        Spaţializarea picturii prin conjugarea suprafeței cu volumul, în ample instalații de interior sau desfășurate în aer liber, sugerarea adâncimii prin crearea picturii-palimpsest, a picturii peste pictură,  intervenția cromatică exuberantă pe volumele vii, direct pe corpurile feminine în mişcare şi, apoi, translarea lor implicită intr-o dimensiune mitico-panteistă, amplele ei performace-uri body painting, o definesc pe Mirela Trăistaru ca artist cu o viziune integratoare, neîncadrabil în genuri canonice, dar capabil să le adune pe toate laolaltă, într-un amplu ceremonial paradiziac a cărui androginie încă nu a fost suprimată prin căderea în Istorie. Ori, dimpotrivă, reușind recuperarea acesteia din rămășițele unei Istorii care a intrat în implozie prin atingerea ireversibilă a propriilor limite.

 
Pavel Șușară (2014)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE

    (Bistriţa, 1972)

    Studii academice:
    1991 - 1997 - Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca, România;
    1998 - 1999 - Masterat, specializarea Pictură, Universitatea de Arte Bucureşti, România.

    Activitate profesională:
    1997 - 1998 - Profesor de desen şi pictură la Şcoala de Artă „Corneliu Baba”, Bistriţa, România;
    2007 - 2008 - Consultant artistic, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică  „I.L. Caragiale” (UNATC), Bucureşti, România.

    din 1998 - Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România (Filiala București)
     


    PROIECTE

    Expoziţii personale:
    1995 - Expoziţie personală, Bistriţa, România;
    1997 - Galeria „Gijzenrooi”, Geldrop, Olanda;
             - Expoziţie personală de grafică, Cluj-Napoca, România;
    1998 - Curcubeul, Diesel Club, Cluj-Napoca, România;
    1999 - Sofitel, Bucureşti, România;
             - Ritual Terminus 2000, Galeria „Bancorex”, Bucureşti, România;
             - Curcubeul, Galeria de Artă, Bistriţa, România;
    2000 - Happy Gardens, World Trade Center, Bucureşti, România;
             - Happy Gardens, Institutul Cervantes, Bucureşti, România;
             - Happy Gardens, Le Club, WT Village, Bucureşti, România;
    2001 - No Flash, Opera House, Cairo, Egipt;
             - 659 Hours, World Trade Center, Bucureşti, România;
    2002 - Rotary Club, Washington, SUA;
             - Galeria „Hanul cu Tei”, Bucureşti, România;
             - Expoziţie personală itinerantă în New Delhi, Madras, Bangalore, Chandigarh, Pondicherry, Calcutta, India;
    2004 - Expoziţie personală, Seul, Coreea de Sud;
    2005 - Galeriile Uniunii Artiştilor Plastici - Filiala Bistriţa, România;
             - MIRAcoL, Galeria „Grigore Mora Art”, Bucureşti, România;
             - Paradis, Galeria „Anaid Art”, Bucureşti, România;
    2006 - Galeria „Café del Sol”, Sibiu, România;
    2007 - Espazio Aperto, Bellinzona, Elveţia;
    2008 - Galeria „Grigore Mora Art”, Bucureşti, România;
             - Galeria „Veroniki Art”, Bucureşti, România;
    2009 - Galeria „Casa Vernescu”, Bucureşti, România;
             - Expo Art Museum, Sângeorz-Băi, Bistriţa, România;
    2010 - Art Event, Galeria „Maison Maitress”, Cluj-Napoca, România;
             - Novotel, Bucureşti, România;
             - Art Event, Opera Naţională, Bucureşti, România;
             - Galeria „Joana Durig”, Schwanden, Elveţia;
             - MSM Group, Winterthur, Elveţia;
    2011 - Sarroglia, Bucharest, România;
             - Galeria „Covalenco”, Geldrop, Olanda;
             - Între timp - flori şi florărese, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti, România;
    2012 - Schloss Aalborg, Danemarca;
             - 2x20, Galeria „030202”, Bucureşti, România;
             - 2x20, Sarroglia, Bucureşti, România;
    2013 - Galeria „Art Yourself”, Bucureşti, România;
             - Art Event, Galeria „Maison Maitress”, Cluj-Napoca, România;
    2014 - Add to Address Book, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti, România.
                 
    Expoziţii de grup*:
    1994 - Art For Who?, Cluj-Napoca, România;
    1995 - Student Festival, Timişoara, România;
             - Brabant’s Days, Geldrop, Olanda;
    1996 - The Exhibition of the Students from „Ion Andreescu” Academy, Nantes, Franţa;
             - Academia la 70 de ani, Cluj-Napoca, România;
    1997 - Bienala de Grafică, Arad, România;
             - GATA - Expoziţia studenţilor absolvenţi, Bucureşti, România;
    1998 - GATA - Expoziţia studenţilor absolvenţi din Cluj-Napoca, România;
             - Festivalul Naţional de Artă şi Film, Călăraşi, România;
    1999 - Requiem for a Bloddy Christmas, Palatul CEC, Bucureşti, România;
             - Master ’99, Galeria de Artă, Bistriţa, România;
             - Tempo Foundation, Bucureşti, România;
             - Concursul de Pictură, ediţia a XXIX-a (The 29th Painting contest), Izmir, Turcia;
             - Expoziţia anuală a artiştilor din Bistriţa, România;
    2000, 2002 - 2004 - Art Fair - WTC, Bucureşti, România;
    2000 - 2002 - International Art Fair, Bucureşti, România;
    2001 - Expoziţie internaţională de artă, Novi Sad, Iugoslavia;
             - Galeriile Uniunii Artiştilor Plastici - Filiala Bistriţa, România;
             - Sadco, Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, România;
    2002, 2010 - Galeria „Apollo”, Bucureşti, România;
    2003 - Bienala de Artă (Art Biennal), Cairo, Egipt;
             - Salonul Municipal de Pictură, Galeria „Căminul Artei”, Bucureşti, România;
             - Expo Painting Svecen, Iugoslavia;
             - Saloanele Moldovei, Bacău (România) şi Chişinău (Republica Moldova);
    2004 - Saloanele de Pictură ale Uniunii Artiştilor Plastici, Galeria „Artis”, Bucureşti, România;
             - Expoziţia de Pictură, Galeria „Grigore Mora”, Bucureşti, România;
    2004, 2005 - Expoziţia de Pictură, Seul, Coreea de Sud;
    2005 - Concursul Naţional de Pictură, Fundaţia „Arte e Arta”, Bucureşti, România;
             - Expoziţia de Pictură, Gheldrop, Olanda;
    2006 - RomHotel, Fundaţia „Arte e Arta”, Bucureşti, România;
             - Golf, Lugano, Elveţia;
             - Palatul Reginei Maria, Balcic, Bulgaria;
             - Stompan, Galeria Uniunii Artiştilor Plastici, Bistriţa, România;
    2007 - Galeria „H’Art”, Bucureşti, România;
             - Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Gala Rehau, susţinută de Sotheby’s, Bucureşti, România;
             - Fundaţia „Arte e Arta”, Bucureşti, România;
             - Rehau Art Campus, Avrig, Sibiu, România;
             - European Bridges (Creative Women Asociation), Constanţa, România;
             - Galeria „Anixis”, Baden, Elveţia;
             - Stompan, Bistriţa, România;
    2008 - Palatul Şuţu, Bucureşti, România;
             - Bienala de Artă de la Beijing, China;
    2009 - DFEWA, Muzeul de Artă, Satu Mare, România;
             - Casa Vernescu, Bucureşti, România;
             - Art House, Bucureşti, România;
    2010 - EIBAB - European International Book Art Biennale, Muzeul de Artă, Satu Mare, România;
             - Detaliile..., Iconique, București, România;
             - Detaliile..., Galeria „Maison Maitress”, Cluj-Napoca, România;
             - 4 generaţii..., Hotel Capital Plaza, Bucureşti, România;
             - DFEWA, Toto-Selo, Serbia;
             - Art House, Bucureşti, România;
    2011 - International Exhibition of Modern Art, Qinhuangdao, China;
             - International Exhibition, Ghersawiu, Bulgaria;
             - Galeria de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici, Baia Mare, Maramureş, România;
             - Perceptio, „Iconique class studio” şi Galeria „030202”, Bucureşti, România;
             - Pour fame, D’arc, Bucureşti, România;
    2012 - d.fleiss & east-west artists, Muzeul BIOS Nationalpark, Mallnitz, Austria;
    2013 - d.fleiss & east-west artists, Marrakesh, Maroc;
             - EIBAB - European International Book Art Biennale, ISLIP Art Museum, New York, SUA;
    2014 - Artsafari, Bucureşti, România;
             - Crida’r, Roujan, Franţa;
             - d.fleiss & east-west artists, Castelul Károlyi, Carei, Satu Mare County, România.
     
    Simpozioane**:
    2002 - Tabăra de Pictură, Colibiţa, Bistriţa, România;
    2003 - Tabăra Internaţională de Pictură, Kosovo, Serbia;
    2006 - Tabăra Internaţională de Pictură, Balcic, Bulgaria;
    2007 - Tabăra de la Rehau, Avrig, Sibiu, România;
    2007, 2008 - Tabăra Internaţională de Pictură, Eforie Sud, România;
    2008 - Arte e Arta, Balcic, Bulgaria;
    2009, 2010 - DFEWA, Carei, Satu Mare, România;
    2011 - Expoziţia Internaţională de Artă Modernă, Qinhuangdao, China;
             - Tabăra Internaţională de Artă, Ghesawiu, Bulgaria;
    2012 - DFEWA, Mallnitz, Austria;
    2013 - d.fleiss & east-west artists, Marrakesh, Maroc;
    2014 - Crida’r, Roujan, Franţa.

    Lucrări în colecţii publice şi private din Elveţia, Olanda, Franţa, Germania, Italia, Danemarca, Austria, Turcia, Serbia, România, SUA, India, Japonia, Egipt, Coreea de Sud, Bulgaria, Grecia.

    Lucrări de mari dimensiuni:
    1998 - Perete pictat la Hotelul „Dacia”, Sebeş, Alba, România;
    1999 - Perete pictat la Groupe Société Générale - BRD, Constanţa, România;
    2000 - Fabrica Auto Dacia Piteşti, lansarea „Daciei Super Nova”, România;
             - Perete pictat la S.C. Cristina, Bistriţa, România;
    2001 - Perete pictat la Hotelul „Sea Club”, Sharm el Sheic, Egipt;
             - Perete pictat la „Record” Gym, Cluj-Napoca, România.

    Festivaluri internaţionale:
    2000 - Festivalul Internaţional de Teatru Experimental, cu Daya Theater Company, Piesa „Călător în noapte”, Cairo, Egipt;
             - Festivalul Internaţional de Momente, cu Daya Theater Company, Perugia, Italia;
    2001 - Festivalul Internaţional de Teatru Experimental, cu Daya Theater Company, Piesa „No Flash”, Cairo, Egipt;
    2002 - Les jours de la francofonie, cu Daya Theater Company, Piesa „Copilul Divin”, New Delhi, Chennay, Ponicherry, Chandigarch, Calcutta, Bangalore, India;
    2003 - Festivalul Internaţional de Teatru Experimental, cu Daya Theater Company, Piesa „Un spectacol de teatru”, Cairo, Egipt;
    2004 - Festivalul Internaţional de Teatru Experimental, cu Theater 7 Company, Piesa „De…mers în pustiu”, Cairo, Egipt;
    2009 - Festivalul Internaţional de Teatru Experimental, with Theater 7 Company, Piesa „The dream”, Cairo, Egipt.

    Activitate în cinema:
    1997 - Noaptea Sânzienelor, film de scurt metraj, colaborare cu TVR Cluj;
    1998 - Ruşinea Soarelui…, film de scurt metraj, colaborare cu TVR Cluj;
    1999 - Epicenter, co-producţie Româno-Americană, scenograf;
             - Ritual Terminus 2000, film de scurt metraj, script, producţie, scenografie, body painting.
     
    Activitate în teatru:
    1995 - Academia de Teatru, costume pentru „Trolius şi Cresida” şi „A Midsummer’s Night Dream”, Cluj-Napoca, România;
    1996 - Teatrul Maghiar de Stat, asistent pentru piesa „Opereta”, de Witold Gombrowic, director Tompa Gabor, Cluj-Napoca, România;
    1999 - Teatrul de comedie, costume pentru „Trenul”, de Marco Tesei, director Raluca Niţă;
             - Teatrul Naţional, asistent scenograf pentru „Barrimore”, de William Luce, director Gelu Colceag, Bucureşti, România;
             - Cassandra Studio, faza de proiectare pentru „Acul cumetrei Gurton”, de Stevenson, director Sanda Manu, Bucureşti, România;
             - Teatrul Naţional, costume pentru „Femeile savante” de Molière, director Lucian Giurchescu;
    2000 - Teatrul Naţional, costume pentru „Ţăranul Baron” de Ludvig Holberg, director Lucian Giurchescu, Bucureşti, România;
             - Teatrul Nottara, scenograf pentru „Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin, director Vasile Toma, Bucureşti, România;
    2001 - Teatrul Nottara, picturi şi costume pentru „No Flash”, director Chris Simion, Bucureşti, România;
             - Cassandra Studio, scenograf pentru „D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, director Gelu Colceag, Bucureşti, România;
             - Teatrul Evreiesc, scenograf pentru „Uite tata, nu e tata” de Arnold and Bach, director Ion Lucian, Bucureşti, România;
    2002 - Teatrul Naţional, costume şi pictură pentru „Amanţii însângeraţi”, director Alexandru Tocilescu, Bucureşti, România;
             - Teatrul de comedie, asistent scenograf pentru „Bani din cer”, director Horaţiu Mălăiele, Bucureşti, România;
    2003 - Compania de Teatru Daya, costume pentru „Un Spectacol de Teatru” de Corneliu Manea, director Chris Simion, Bucureşti, România;
             - Teatrul Nottara, costume pentru „Jocul dragostei şi al morţii” de Romain Rolland, director Lucian Giurchescu, Bucureşti, România;
    2004 - Compania de Teatru 7, Teatrul de comedie, scenografia pentru „De… mers în pustiu” de Dumitru Solomon, Bucureşti, România;
    2005 - Teatrul „G. Ciprian”, scenografia pentru „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, director Anca Colţeanu, Buzău, România;
    2007 - Teatrul Nottara, Teatrul „G. Ciprian” şi Asociaţia Culturală 7, scenografia pentru „Katie şi hipopotamul” de Mario Varga Llosa, director Ion Mircioagă, Bucureşti, România;
    2011 - Teatrul de comedie, costume pentru „Învaţă-mă... te rog Celine”, Bucureşti, România;
    2013 - Teatrul Mignion, scenografie pentru ”vorbe, vorbe…”, director Delia Nartea, Bucureşti, România.

    Activitate în televiziune:
    1999 - Studio design pentru emisiunea „Sâmbete şi zâmbete”, O. Sava, Antena 1;
             - Pictură pentru emisiunea „Chestiunea zilei”, F. Călinescu, ProTv;
    2003 - Studio design pentru emisiunea „Nu te supăra frate”, OTV.

    Spectacole de modă:
    1994 - Aeroportul din Cluj-Napoca, România;
             - Miss Universitas, Costineşti, România;
             - Festivalul Internaţional de Modă şi Design, Sibiu, România;
    1995 - Rocris, Festivalul Naţional de Design, Bistriţa, România;
             - Napoca Fashion, prima ediţia, Cluj-Napoca, România;
             - Conferinţa naţională a designerilor, Cluj-Napoca, România;
             - Napoca Festival, ediţia a II-a, Cluj-Napoca, România;
             - Transilvania Fashion, ediţia a VII-a, Balul Operei, Cluj-Napoca, România;
    1996 - Transilvania Fashion, ediţia a IX, Balul Operei, Cluj-Napoca, România;
             - Napoca Fashion - Fashion For You, ediţia a IV-a, Cluj-Napoca, România;
             - Napoca Fashion, ediţia a III-a, Cluj-Napoca, România;
    1997 - Festivalul de Modă Studenţesc, Timişoara, România;
             - Transilvania Fashion, ediţia a X-a, Cluj-Napoca, România;
             - Transilvania Fashion, Centrul Cultural European, Sinaia, Prahova, România;
             - Miss Universitas, Cluj-Napoca, România;
    1999 - Clubul Diplomaţilor la Ambasada Franceză, Bucureşti, România;
             - Magia Modei Show, Hotel Sofitel, Bucureşti, România.

    Colaborări cu case de modă:
     - Cluj-Napoca: STAIL, ANDY FASHION, ADRIS;
     - Bistriţa: MULTI STAR, SAND SPORT.
     
    Premii şi distincţii:
    1995 - Premiul I, Napoca Fashion, prima ediţie, Cluj-Napoca, România;
    1996 - Trofeul celei de-a IV-a ediţii a spectacolului Napoca Fashion, România;
             - Premiul I, Napoca Fashion, ediţia a II-a, Cluj-Napoca, România;
             - Premiul I, Napoca Fashion, ediţia a III-a, Cluj-Napoca, România;
    1998 - Marele Premiu al Juriului pentru filmul „Noaptea Sânzienelor”, Festivalul Naţional de Artă şi Film, România;
    1999 - Nominalizare pentru Premiul de Pictură la Art Media Gala, Bistriţa, România;
             - Premiul de debut „Magia Modei Festival”, Bucureşti, România;
    2005 - Premiul Special al Fundaţiei Arte e Arta, Bucureşti, România.

    * Expoziţii de grup: 2010 - Drianovo, Bulgaria; Atena, Grecia; Aniane, Franţa.
    ** Simpozioane: 2010 - Totovo-Selo, Serbia; Hucisko, Polonia; Drianovo, Bulgaria; Atena, Grecia; Aniane, Franţa.
     


    BIBLIOGRAFIE


    Arhivă artist

    Surse web:
    http://www.mirelatraistaru.ro/