COMENTARIU CRITIC


          Discret ca artist în timpul vieţii, Cornel Mihai Stănescu s-a numărat printre cei mai inspiraţi şi talentaţi sculptori români ai generaţiei formate în anii şaizeci. N-a fost prolific, numărându-se printre plasticienii cerebrali, ce-şi supun creaţia unui serios şi riguros proces de intelecţie. A lucrat îndeosebi în piatră, creând un inconfundabil univers de forme, ce a avut ca sursă stilistică arta romanică. Adevărat poet al pietrei cioplite cu mare măiestrie, Cornel Mihai Stănescu a fost preocupat de surprinderea unor ipostaze inedite ale umanităţii, realizând personaje care reuşesc cât se poate de convingător să sugereze prezenţa vieţii într-o materie 
iniţial şi doar aparent amorfă. Suferinţă, bucurie, contemplaţie, spaimă, îndoială, invocaţie, toate aceste atitudini sunt prezente în lucrările sale, îndeosebi în cele de atelier, dar şi în cele realizate în taberele de creaţie al căror veteran a fost. Piatra transfigurată de Cornel Mihai Stănescu se umanizează şi primeşte atributele vieţii. În chip paradoxal, sculpturile sale în piatră par a fi modelate în lut sau ceară. Solide în alcătuirea lor ideatică, ferme în cucerirea spaţiului, de o impresionantă concreteţe a imaginarului, ele au, nu mai puţin, aparente fragilităţi de porţelan. 


Luiza Barcan (2014)
 


BIOGRAFIE


PROIECTE


BIBLIOGRAFIE