BASARAB, Vlad




Pagină web:


www.basarab-art.com
 

Adresă mail:


vladbasarab@yahoo.com
 




COMENTARIU CRITIC


        Vlad Basarab este un artist vizual ale cărui lucrări sunt definite de multimedia, performance şi video. Originar din România, s-a mutat în S.U.A. în 1995 pentru a studia arta, iar în 2013 s-a întors în ţară, lucrările lui fiind influenţate preponderent de impactul perioadei comuniste asupra intelectualilor români. Deşi născut în 1977, subiectul cenzurii comuniste asupra oamenilor şi a manifestărilor lor culturale l-a inspirat şi afectat într-o mare măsură, astfel încât şi-a dedicat o bună parte din cercetare şi creaţie acestei teme. Pentru el, a ucide cei mai buni oameni ai unei ţări este echivalent cu un suicid cultural al acestei ţări. În acest context a pornit seria de lucrări artistice Memories, care are ca subiect pierderea memoriei prin eliminarea formelor de cultură în format tipărit ce serveau ca suport al istoriei şi al identităţii culturale ale unei ţării. Printre proiecte se numără Arheologia Memoriei, International Intellectual Property, Cenzura Memoriei şi Gray Horizons.
        Conceptul lor presupune tratarea memoriei colective ca dependentă de suportul scris şi orice altă manifestare culturală cenzurată de către comunişti. Deşi memoria colectivă pare ireversibilă, el pune accentul pe ideea că ea a fost „grăbită” şi forţată prin practicile din perioada comunistă. Legătura dintre amintiri, limbaj şi suportul scris este una puternică, iar cărţile simbolizează păstrarea amintirilor, dar şi cunoaşterea, informaţia şi cultura. În lucrările sale, Vlad Basarab face referire şi la încercările oamenilor de a ajunge la aceste forme interzise de cultură. Lucrările video din seria Arheologia Memoriei au fost realizate prin fotografierea sistematică şi în avalanşă a întregului proces de dizolvare, care a durat câte 7 zile. Cărţile din lut sunt degradate prin stropirea cu apă, aceasta simbolizând topirea odată cu trecerea timpului şi subliniind ideea de pierdere a informaţiilor şi memoriei. Fotografiate în avalanșă și montate sub forma unui film în slow motion, clipurile oferă spectatorilor un răgaz pentru a se gândi la aspecte ale trecutului care au fost uitate. În cele 7 minute, observăm cum aceste cărți din lut sunt distruse în totalitate, rămânând numai o grămadă fără formă de pământ - la fel ca și în cazul amintirilor oamenilor, amintiri al căror fundament scris nu mai există, ele fiind acoperite de confuzie, aproape indescifrabile.
        Vlad Basarab spune că dizolvarea treptată a cărților, ceea ce ar părea un proces natural, provoacă o nostalgie pentru cunoaștere și cultură. Asta pentru că a folosit cărțile ca simbol al culturii, al cunoașterii, iar lutul face referire la apartenența la un loc, la țară și la tradiție.

 
Anca Țenea (2014)
 


BIOGRAFIE

(București, 1977)

2001 - Licențiat în Arte Plastice, specializarea Ceramică, University of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;
2002 - 2003 - Candidat Masterat în Arte Plastice, specializarea Ceramică, California State University, Long Beach, SUA;
2013 - Masterat în Arte Plastice, West Virginia University, Morgantown, SUA.

Burse și rezidențe:
octombrie 2013 - iunie 2014 - cercetător Fulbright în România cu tema „Pierderea Memoriei Colective datorată persecuțiilor intelectualilor în perioada comunistă”;
2011 - Bursa „Alison Deem” la conferințele organizate de Consiliul Național al Educației în Arta Ceramică, Tampa, Florida și SECAC în Savannah, Georgia;
2010 - 2013 - Bursa „Valerie Canady Foundation” (obținută pentru trei ani consecutivi);
2008 - Bursa „Rasmuson Foundation for the Arts”, Anchorage, Alaska, SUA;
1999 - Bursa „Ken Grey”, Universitatea din Alaska, Anchorage, Alaska, SUA.

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (Filiala București)
Membru al Consiliului Național al Educației în Arta Ceramică, SUA
 


PROIECTE

Expoziții personale:
1997 - Bottle as Life, Student Union Gallery, University of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;
1999 - Visions of Structure (împreună cu Steve Godfrey), Student Union Gallery, University of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;
2001 - Shadows (Expoziție de absolvire), „Kimura” Gallery, University of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;
        - Lucrări recente, Galeria „Galla”, București, România;
2003 - Căpiță (instalație totală), instalație expusă cu ocazia „Zilei ușilor deschise” organizată de Departamentul Ceramică al California State University, Long Beach, SUA;                               
2004 - Pâlnia Under Construction (împreună cu Andrei Ciubotaru, Jan Eugen, Nicu Ilfoveanu și Bianca Stoichiciu), UNAgaleria, Universitatea Națională de Arte, București, România;
2005 - Amprenta (instalație totală; împreună cu Andrei Ciubotaru, Jan Eugen, Richard Bovnoczki, Mihai Baranga și Cecilia Urcezeanu), UNAgaleria, Universitatea Națională de Arte, București, România;
2007 - Rebirth (instalație totală; performance, video, fotografie și instalație; cu Katya Kuznetsova), Mountain View Arts Center, Anchorage, Alaska, SUA;
        - Death (instalație totală; cu Don Mohr și Sean Licka), Mountain View Arts Center, Anchorage, Alaska, SUA;
2008 - Pomenire, (instalație totală; cu Richard Bovnoczki), Galeria „Simeza”, București, România;
2009 - Havana, Out North Gallery, Anchorage, Alaska, SUA;
        - Picturi recente, Café Savannah, Anchorage, Alaska, SUA;
        - Memoria celui de-al treilea ochi (fotografii realizate în Bolivia și Peru), Serendipity, București, România;
        - Photographs of the People of Romania, Café Europa, Anchorage, Alaska, SUA;
        - Wooden Gates, Doriolas, Anchorage, Alaska, SUA;
2012 - Cenzura Memoriei (instalație totală), Consiliul Național al Educației în Ceramică, NCECA, Seattle, Washington, SUA;
        - Cenzura Memoriei (instalație totală), prezentată în cadrul Bienalei de Arte Decorative, Sala „Constantin Brâncuși”, Palatul Parlamentului, București, România; 
2013 - Arheologia Memoriei (Exboziție prezentată ca disertație), Paul Mesaros Gallery, Creative Arts Center, West Virginia University, Morgantown, SUA;
2014 - Neuron (împreună cu Dragoș Neagoe și Andrei Ciubotaru), Galeria IX, București, România.

Expoziții de grup:
1995 - No Big Heads, Student Union Gallery, Universitaty of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;
        - Eggsibition, Matanuska Susitna College, Wasilla, Alaska, SUA;                
        - Expoziție de pictură, Café del Mundo, Anchorage, Alaska, SUA;
1996 - Invitație tridimensională, UAA Campus Center Gallery, Universitaty of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;     
1997 - Expoziția Internațională de Ceramică Universitară, Riverside Museum, Riverside, California, SUA;
        - First Alaskan Wood-firing Exhibition (prima expoziție de ceramică arsă cu lemne), University of Alaska Anchorage, Fairbanks, SUA;           
        - Invitație duo-dimensională, UAA Campus Center Gallery, University of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;
        - Invitație tridimensională, UAA Campus Center Gallery, Universitaty of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;
        - Extravaganză de ceramică și artă culinară, Universitaty of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;
1998 - Brad Schwieger și studenții de la ceramică, Student Union Gallery, University of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;         
        - Invitație tridimensională, Student Union Gallery, University of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;           
1999 - Monogravuri din lut, UAA Campus Center Gallery, Universitaty of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;
2001 - Bumerangul (împreună cu grupul PÂLNIA), Muzeul Național al Literaturii Române, București, România;
2002 - Unspecified Sparkle, participare cu Instalația Urme, „Marilyn Ray” Gallery, California State University, Long Beach, SUA;
        - Festival multicultural, California State University, Long Beach, SUA;
        - Sub 30, Galeria „Out North”, Anchorage, Alaska, SUA;                
        - Expoziție la Grădina Botanică, Anchorage, Alaska, SUA;
2007 - Expoziția Membrilor Centrului Fotografic, Alaska Pacific University, Anchorage, Alaska, SUA;   
        - No Big Heads (cu Akio Takamori), Student Union Gallery, University of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA;                                                         
        - Expoziția absolvenților Universității din Alaska, Student Union Gallery, Universitaty of Alaska Anchorage, Anchorage, SUA; 
        - Expoziția alumnilor, Student Union Gallery, University of Alaska Anchorage, Anchorage, USA;                                                                                                                  
        - Rarified Light, Anchorage, Alaska, SUA;    
2009 - Annual Juried Exhibition, International Gallery of Contemporary Art, Anchorage, Alaska, SUA;
        - 50/50 - Expoziție invitațională la aniversarea a 50 de ani ai statului Alaska în cadrul SUA, International Gallery of Contemporary Art, Anchorage, Alaska, SUA;
2010 - Expoziția Studenților la Masterat, Morgantown Brew Pub, Morgantown, West Virginia, SUA;
2011 - Shared Journeys China West Virginia Conference, Zen Clay, Morgantown, West Virginia, SUA;
        - Ego/Anti-Ego, Messaros Galleries - Creative Arts Center, West Virginia University, Morgantown, SUA;
2012 - Ceramică Contemporană Românească, Galeria „Orizont”, București, România;
        - Alaska Photographic Center Member Show, Alaska Pacific University, Anchorage, Alaska, SUA;
        - Juried Exhibition, West Virginia University, Morgantown, West Virginia, SUA;
        - Arte în București, Biblioteca Națională a României, București, România;
        - Rarefied Light, Anchorage Museum, Anchorage, Alaska, SUA;
        - Homegrown, Artist Image Resource Center, Pittsburgh, Pennsylvania, SUA;
2013 - International Ceramics Biennale, Cluj-Napoca, România;
        - Earth Moves: Shifts in Ceramic Art and Design, Arvada, Colorado, SUA;
        - The Fifth International Artists` Book Exhibition, King St. Stephen Museum, Székesfehérvár, Ungaria;
        - One Million Bones, National Mall in Washington, D.C., SUA;  
        - Confluences, Artist Image Resource Center, Pittsburgh, Pennsylvania, SUA;   
        - Coffee, Tea or … # 2, Galeria „Terra Incognito”, Oak Park, Illionois, SUA;
        - Eminescu: Book/Object Exhibition, Biblioteca Națională a României, București, România;
2014 - British Flute Society Convention (proiecție video), Warwick Arts Centre, University of Warwick, Marea Britanie;
        - Exchange/2014 Berlin Fulbright Grantee Juried Exhibition, Staycation Museum, Berlin, Germania;
        - Festivalul de Muzică Bizantină la Ateneul Român, București, România;
        - International Biennial of Visual Arts August in Art”, Varna, Bulgaria.
 
Lucrări monumentale:
1995 - Autobuzul 368 (mural), Steller Alternative School, Anchorage, Alaska, SUA;     
2010 - Omul (oțel), lucrare realizată în colaborare cu Florin & Andrei Ciubotaru, Jan Eugen, Otopeni, România;         
2012 - Muze (ansamblu sculptural) la Kentuck Knob, Pennsylvania, SUA;       
2014 - Monumentul Limbii Române, Chișinău, Republica Moldova (în lucru).
 
Simpozioane și conferințe:
1997 - NCECA (conferință), Las Vegas, Nevada, SUA;
1999 - „Different Strokes” - International Woodfire Conference, Iowa City, Iowa, SUA;
1999 - International Ceramics Conference, Ohio University, Athens, Ohio, SUA;
1999 - NCECA (conferință), Columbus, Ohio, SUA;
2006 - Figurative Sculpture Symposium, Gardiner Museum, Toronto, Ontario, Canada;
2010 - SECAC, Richmond Virginia, SUA;
2011 - SECAC, Savannah, Georgia, SUA;                       
2011 - Shared Journeys, West Virginia University, Morgantown, SUA;
2011 - NCECA (conferință), Tampa Florida, SUA;
2012 - NCECA (conferință), Seattle, Washington, SUA;
2013 - Rethinking Intermediality in the Digital Age, Sapientia Hungarian University of Transylvania, Cluj-Napoca, România.
 
Prezentări publice și expuneri la conferințe:
2014 - Studii Americane în România, Universitatea din București, România;
        - American Corners, Biblioteca Națională a României, București, România;
        - Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași, România;
2013 - Rethinking Intermediality in the Digital Age, Universitatea Sapientia, Cluj-Napoca, România;
        - Bienala Internațională de Ceramică, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca, România;
        - University of Alaska Anchorage, Fine Arts Building, Anchorage, Alaska, SUA;
        - Departamentul de Artă, University of Missouri Kansas City, SUA;
2010 - Electronic Media Department, West Virginia University, Morgantown, WV, SUA;
2007 - University of Alaska Anchorage, Fine Arts Building, Alaska, SUA.
 
Lucrări în colecții publice:
Academia de Știinte a Republicii Moldova, Chișinău, Republica Moldova;
Arvada Center for the Arts and Humanities, Arvada, Colorado, SUA;
King St. Stephen Museum, Székesfehérvár, Ungaria;
Creative Arts Center, West Virginia University, Morgantown, West Virginia, SUA;                  
Orthodox Monastery of the Transfiguration, Ellwood City, Pennsylvania, SUA;
Saint Andrew the Apostle Romanian Orthodox Church, Pittsburgh, Pennsylvania, SUA;
St. Mary`s Romanian Orthodox Cathedral, Cleveland, Ohio, SUA;
Dormition of the Mother of God Orthodox Monastery, Rives Junction, Michigan, SUA;
The Ascension of the Lord Romanian Orthodox Monastery, Clinton, Michigan, SUA.
 
Lucrări în colecții private din SUA (Alaska, Nevada, Pennsylvania, New York, West Virginia, California), Danemarca și România.
 
Premii și distincții:
2014 - Câștigătorul Concursului Internațional pentru proiectarea Monumentului Limbii Române susținut de Academia de Științe a Republicii Moldova, Chișinău, Republica Moldova;
2013 - Premiul I de cercetare masterand/mentor, West Virginia University, SUA;
2007 - Mențiunea de Onoare, Alumni Juried Exhibition, Student Union Gallery, Universitatea din Alaska Anchorage   
        - Premiul Juriului, No Big Heads Exhibition, Student Union Gallery, Universitatea din Alaska Anchorage, Alaska, SUA.
 


BIBLIOGRAFIE


Arhivă artist

Surse web:
http://protv.md/stiri/social/limba-romana-va-avea-monument-cum-arata-sculptura-selectata-dar---463301.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:+ProTv-ToateStirile+(Pro+Tv+-+Toate+Stirile)
http://www.publika.md/decis-asa-va-arata-monumentul-limbii-romane-de-la-chisinau-foto_1840401.html
http://www.publika.md/limba-romana-va-avea-monument-la-chisinau-academia-de-stiinte-il-vrea-gata-pana-pe-31-august-foto-video_1839001.html
http://unimedia.info/stiri/video-foto-Cum-va-arata-Monumentul-Limbii-Romane-din-scuarul-AM-73359.html
http://www.prime.md/rom/news/social/item6896/
http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-17218664-multimedia-cine-este-artistul-care-castigat-concursul-pentru-realizarea-monumentului-limbii-romane-din-chisinau-cum-poate-lutul-vorbeasca-despre-cruzimile-unei-dictaturi.htm
http://www.fulbright.ro/news/371-vlad-basarab-in-basarabia
http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-O-propunere-Monumentul-Limbii-Romane*articleID_29884-articles_details.html 
http://www.observatorcultural.ro/Monumentul-Limbii-Romane*galleryID_246-photogallery_details.html
http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=297&id=4775&zidc=1
http://www.jc.md/chisinaul-este-un-loc-ideal-pentru-un-simbol-al-supravietuirii-limbii-romane/
http://www.asm.md/?go=noutati_detalii&n=5996&new_language=0
http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/cultura--culte/12253-propunerea-romano-american-pentru-monumentul-limbii-romane-de-la-chiinu.html
http://www.youtube.com/watch?v=eBXmCXMgLwU
http://www.cotidianul.ro/limba-romana-va-avea-monument-la-chisinau-academia-de-stiinte-il-vrea-gata-pana-pe-31-august-234012/
http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-De-la-fetele-lui-Lucian-Taran-la-cenzura-lui-Vlad-Basarab*articleID_26749-articles_details.html
http://www.observatorcultural.ro/Sa-ti-ingropi-opera-in-fata-publicului*articleID_19267-articles_details.html
http://jurnalul.ro/fun/miorita-si-eschimosii-116983.html
http://www.realitatearomaneasca.ro/content.php?c=articole&id_categorie=8&articol_id=9011&article=artistul+vlad+basarab+expune+la+galeria+simeza
artpalette.com
 -