REFERINŢE


          În anii ’90, Cosmin Păulescu a fost, probabil, artistul cel mai solicitat să performeze, chiar cu inocențe exhibiționiste, la varii manifestări ale centrelor de „dezgheț" din arta noastră contemporană.
          Acum, după vârsta de 30 de ani, pictorul monumentalist „s-a așezat" la catedră și în viața de familie. Apoi și-a teoretizat plăcerea de a lucra cu inepuizabilele noi materiale recuperabile și pofta de a deturna sloganuri, tabuuri culturale și „branduri". A comis și o teză pe tema libertății de a manevra materiile artificialului (care ne înconjoară) însoțită de reluarea într-o serie expozițională a temei Hărții României. Sunt fotoprinturi de mari dimensiuni, după „scene de gen profesionale" (zidari, târcovnici, fotbaliști... ). Cozo (adică șeful catedrei de artă murală de la Universitatea de Arte din București), alături de micul său fiu, costumați a pantomimă socială, se proiectează peste harta României, decorată aferent profesiilor evocate prin acumulări obiectuale. Prin 1996, harta națională era umplută de Cozo cu familiarele și „ochioasele" gunoaie urbane paleoconsumiste, hartă pecetluită cu trei fărașe roș-galben-albastre.
          După mai bine de zece ani de event, adică eveniment performativ sau performing art, simpaticul Cozo și-a apropiat și o Fabrică. La a patra expoziție personală, în 2004, „actorul plastic" a semnat, la galeria multimedia de la „Hanul cu tei”, o expoziție personală în care nu apare de data aceasta pe afiș, într-unul dintre deghizamentele sale cu poanta. Apare doar desenul elementar și cursiv al unei fabrici cu coș. Autorul ne lămurește, printr-un text declarativ aflat pe peretele intrării în mica sală de expoziție, că este vorba de o fabrică adevarată, acum defunctă, cu o anume glorie în vechiul regim. Fabrica de pantofi „Dâmbovița", devenită firma „Exotica" de importuri orientale pentru decorațiuni interioare, a intrat în coliziune cu sensibilitatea instalaționistă și nostalgia interogativă a artistului Cozo. Aflat în al doilea deceniu de creație, deschis, iată, spre social, cetățeanul Păulescu prestase cu un an înainte servicii de decorare a halei industriale cu pictură murală inspirată de miniaturile indiene. Concomitent, artistul conexiunilor ready-made, a recuperat stive de deșeuri, respectiv calapoade de pantofi, a fotografiat situl de arheologie industrială și și-a revăzut mental albumul de familie cu veșmintele, frizurile, gesticulația proletariatului aflat pe drumul făuririi...
          Din toate acestea, Cosmin Păulescu a „instalat" o interesantă propunere plastică ce solicită vizitatorul „la propriu". Te împiedici în tălpile de lemn, nu poți înainta în sală să vezi grupajul fotodocumentar, de unde și farmecul răutacios al expoziției.
În ciuda faptului că mizează pe acumulare și invaziv, instalaționismul lui Cozo este reconfortant-ironic, tranșant și limpede în recuzită, bine trufat de comentariul la zi al socialului. În cariera lui Păulescu s-a ajuns la momentul de „instalare" a unei oglinjoare retrovizoare dinspre „de unde venim"...

 
Aurelia Mocanu (Cozo fan tutte, în: „Ziarul Financiar”)