REFERINŢE


          Sub îndrumarea unuia dintre sculptorii de înaltă vocaţie din această ţară, Nicolae Kruch, Gabriel Sitaru a înţeles că arta nu poate fi un mod de petrecere a timpului liber; ea cere un mare efort de concentrare, o adâncime sufletească, o înarmare intelectuală, sprijinită de studiul permanent în muzee, în biblioteci, în expoziţiile artiştilor... Ceea ce a reuşit până acum - şi asta e un lucru extrem de important - e să-şi facă sculpturile să-l îndemne pe privitor să le înţeleagă nu numai cu ochii, ci şi cu sufletul.

                                                                                                                                                 Dan Grigorescu (1988)

          Gabriel Sitaru, artist de rară onestitate, preocupat de scrutarea tainelor sculpturii pe mai toată claviatura sa de tehnici s-ar părea că se îndreaptă către o artă a simbolurilor general umane (Fantezie înaripată, Galaxie, Antropogeneza etc.) deşi în suita de lucrări prezentate nu lipsesc nici accentele de un realism puternic al observaţiei.
          Dar a surprinde năzuinţa spre imponderabil, aşa cum ne apare ea în lucrări ca Aspiraţie Solară sau Captare, ţine într-un fel şi de avantajele ce le oferă polisajul pe inox, spre deosebire de lucrările în lemn (Antiteză, Reverie, Introspecţie) unde artistul stăruie în căutarea unui raport echilibrat între forma şi spaţiul ambiental, între „mângâierea” delicată a lemnului şi vibraţia - uimitor de sigură - obţinută prin cioplire.
          Atunci când sculptorul atacă marmura, sensul căutărilor încearcă uşoare senzualităţi, discret dozate (Inocenţa, Meditaţie), iar ele pot fi regăsite şi în alte lucrări realizate prin modelaj: Adolescenţa - bronz sau Portret de fată - ceramică.
      
                                                                                                                                              
  Vasile Svonea (1988)

          În puţine arte se poate întâmpla ca în sculptură, unde o formă izbutită sau un material preţios poate fie să umbrească ideea, fie să escamoteze lipsa ei.
          Cu atât mai mult, o lucrare de sculptură, în care întâlneşti o fericită îmbinare a ideii cu forma adecvată şi un material pe măsură, reţine şi impresionează.
          Gabriel Sitaru a ajuns la un stadiu în care are de ales între perfecţiunea unei forme gândite de el, clar realizate de un mijloc mecanic, şi valoarea unei forme fasonate printr-o implicare creativă manuală, la care se adaugă atracţia mereu reînnoită a materiilor nobile, fie ele marmură de diferite tonalităţi, bronzuri patinate şi nepatinate, indicaţii cinetice în realizarea unei imagini volumetrice.
          Universul morfologic al lucrărilor lui Gabriel Sitaru oscilează între aspiraţii vag romantice cu sugestii astrale şi selectarea acelor forme naturale care, prin puritatea lor arhetipală, traduc aspiraţii generalizatoare de vise de mult mai departe. Această impresie de rafinată decantare formală este sporită prin alegerea unor materiale a căror greutate firească se sublimează până la aneantizare printr-o prelucrare tehnică, care lasă evidentă doar ideea.

                                                                                                                                                   
  Ruxandra Ionescu (1995)

          Sculptorul Gabriel Sitaru, de o modestie impresionantă, ne prezintă operele sale.
          Ideea de ansamblu şi simplitatea formelor îmi par asemenea fiordurilor nordice în care spiritul se scaldă, salvat de surogatul existenţei cotidiene... Creează o lume ideatică, nonconformistă şi respiră prin ea. Iubirea se presimte în formele unei perpetue dăruiri...
          Descoperi aici acea smerenie de apostol ce nu poate fi convertit la efemer. Aspiraţia cuceritoare spre infinit îl izolează de artificii... Harul îl răzbună de neajunsurile şi neîmplinirile diurne, iar muza îi stă lângă umăr ca o sclavă iubitoare...
          Privindu-i lucrările, m-am gândit că „este cu mult mai multă cinste câteodată să meriţi un loc decât să-l obţii”. Astfel, există un foc sacru de o natură deosebită care la câţiva muritori privilegiaţi însoţeşte şi dă preţ scânteii comune a vieţii.


                                                                                                                                                     Marta Bărbulescu  (2002)

          Gabriel Sitaru - sculptor născut în talent şi afirmat de ceea ce talentul i-a mânuit dalta.
          Suflet metaforic, Gabriel Sitaru zămisleşte din lemn metal înnobilat de bronzuri, forme
şi esenţe de figurativ - o lume diversă şi plină de frumuseţi.
         
Întrezăreşti între lucrările lui frunze de toamnă sărutând pământul, cochilii venite parcă din mările şi oceanele dispărute, torsuri de femei iubite, zbateri singuratice de fluturi, evantaie etalându-şi delicateţea, ochiuri de firide ce punctează împrejurul nostru ca sclipăt de lumină tainică. Gabriel Sitaru este ca sunetul de violoncel: grav şi vibrant, care ne tulbură sensibilitatea.

                                                                                                                                                  
Liviu Tudor Samuilă (2004)

          Este cu atât mai meritoriu demersul artistului câmpinean Gabriel Sitaru, care aşează o întreagă expoziţie de sculptură, Noduri şi semne, pe versurile lui Nichita. Imaginaţia fecundă, meşteşugul subtil, materialele (marmură, granit, piatră, alamă, inox) amalgamte inteligent, formele dezinvolte, toate pornesc de la versurile marelui poet. De la „părul cu chip” al Dorei şi Copacul Gică, arborele legendar situat în curtea interioară a blocului din Piaţa Amzei, unde a locuit Nichita, până la Înodirea luminii şi Roşu Vertical, metaforele poetice îşi găsesc o subtilă corespondenţă în parabolele plastice ale sculptorului Gabriel Sitaru.
          Într-o armonie profundă cu spiritul lucrărilor din expoziţiile anterioare, artistul câmpinean îşi suspune stilul unui riguros şi fertil „exerciţiu de admiraţie”, dând viaţă „Aripilor de piatră ale pietrelor”.

                                                                                                                                                  
Florin Sicoie (2013)

          Într-o dezbare spirituală a zestrei de frumuseţe şi emoţie, Gabriel Sitaru arată materia în toată vibraţia ei, dezvăluind acordul dintre ea şi poezie, dintre necuvânt şi cuvânt, evocând şi invocând înţelegerea divină ce ne conectează la armonia universală. Printr-o simbolistică puternică şi densă, sculptorul ne ridică de la drama materiei, cu gând adânc şi tehnică fermă, străbatem coloana roşie verticală dintre pământ şi cer, păstrându-ne orbita spirituală care ne determină existenţa.

                                                                                                                                                 
Carmen Sitaru (2013)